Restaurantul „Perla Mării”, Eforie Nord (1955-1959)

Adresa: Aleea Perla Mării nr.11, Eforie Nord, Constanța, 905350

Clădirea restaurantului, probabil de inspiraţie corbusiană, a fost reuşita complexului de cazare estival, devenind emblematică pentru acea perioadă.

Formula de volum compact de etaj suspendat pe un parter liber, deschis pe stâlpi metalici de dimensiuni mici şi câteva pile de zidărie, constituie efectul surpriză al compoziţiei.

O rampă deschisă acoperită cu o copertină leagă parterul transparent de etajul-bloc. Pereţii-cortină vitraţi urmează conturul exterior al volumului etajului. Către curţile interioare, pereţii cortină lipseau. Pereţii exteriori, ai oficiului cantinei restaurant, precum şi ai magazinelor adiacente, au fost trataţi după principiul cunoscut al peretelui-perdea, care a fost aplicat aici pentru prima dată la noi în țară; pereţii au devenit independenţi de structură prin retragerea acestora către interiorul construcţiei, montaţi între elemente de beton prefabricate prinse între cele două margini ale planşeului. Între aceste elemente s-a montat geamul clar sau riglat, într-o tâmplărie prinsă în ghermele prevăzute din prefabricare în lamele de beton.

Tâmplăria este în cea mai mare parte fixă, cu ochiuri mobile pentru ventilaţie. Acest perete-perdea cu aspect unitar din exterior este, pentru interior, un perete complet luminos, geamul riglat dând o lumină difuză în interior şi împiedicând în acelaşi timp vederea în exterior. Pe perimetrul fiecărei săli se află perdele de aluminiu eloxat mobile, permiţând atât reglarea luminii naturale, cât şi izolarea vizuală a uneia sau a alteia dintre săli, în cazul când i s-ar da o altă destinaţie temporară.

Intrările principale în clădire corespund celor două alei principale de circulaţie ale complexului. Prin aleea situată în spatele clădirii se accede şi la magazinele situate la etaj. Aici, într-un spaţiu limitat de lame de beton pe întregul contur, se circulă printre încăperile cu pereţi de sticlă ale celor două magazine şi două saloane de frizerie şi coafură. Integrarea unor spaţii comerciale în volumul general al complexului şi tratarea arhitecturală unitară a acestora, prin interferarea lor cu curţile interioare de la etaj şi cu spaţiul cantinei-restaurant, au generat o nouă schemă funcţională, ultramodernă, relevantă pentru contextul relaxării ideologice a politicii de partid.