Universitatea Politehnică din Bucureşti-Facultatea de Electrotehnică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, București (1975)
Ansamblul din care face parte clădirea analizată se desfăşoară pe o suprafaţă dreptunghiulară, cu latura îngustă spre Bd. Geniului şi latura lungă spre Bd. Iuliu Maniu. Clădirile componente ale ansamblului sunt grupate după funcţiuni: spre Bd. Geniului se află clădirile pentru învăţământ – localul vechi şi localul nou al Academiei, restul parcelei fiind ocupat de cămine, dispensar, cantină şi tipografie.
În timp ce clădirile vechi se înscriu în dominanta zonei, caracterizată de aliniamente de clădiri scunde, volumele dezvoltate pe înălţime ale noii clădiri a Academiei şi a căminului nou – realizează o schimbare de plastică volumetrică în raport cu zona în care este amplasat campusul.
Piesa de rezistenţă a ansamblului descris mai sus este noul local al Academiei. Acesta este o clădire cu plan general dreptunghiular, cu axa lungă paralelă cu Bd. Iuliu Maniu, şi cu patru corpuri de dimensiuni inegale, care se închid în jurul unui patio. Din punctul de vedere al compoziţiei spaţiale, corpurile spre Bd. Iuliu Maniu şi Bd. Geniului, dezvoltate pe verticală, reprezintă principala componentă volumetrică a edificiului; înălţimea acestui volum este echilibrată, spre bază, de o repetiţie de volume scunde, în rezalit. Celelalte două corpuri, spre localul vechi şi spre curte, de asemenea, de mică înălţime, fac legătura cu volumetria părţii vechi a campusului. În ceea ce priveşte structurarea interiorului este de remarcat organizarea pe funcţiuni a acestuia. La subsol se aflau spaţii anexă – depozitul bibliotecii, garderoba, un bufet-bar şi spaţiile tehnice. Parterul, mezaninul şi primul etaj conţin spaţii comune şi spaţii considerate reprezentative. La parter, de exemplu, se află un hol amplu, care se înalţă, parţial, pe înălţimea primelor trei niveluri; holul este ritmat pe verticală de pilaştri, iar pe orizontală de denivelările pavimentului şi de cursivele mezaninului şi ale primului etaj. Perspectiva spre curtea interioară dă eleganţă şi transparenţă acestui spaţiu; scara contribuie şi ea la aspectul elegant al holului. Din hol se accede în cele trei amfiteatre de 100 de locuri, în amfiteatrul de 250 locuri şi în aula de 500 locuri; tot în hol se află un mic spaţiu comercial şi accesul la bibliotecă. La mezanin au fost amplasate biblioteca, un punct de documentare şi un spaţiu expoziţional. Etajul întâi păstrează tradiţia „etajului nobil”; aici, pe lângă amfiteatrele de 100, 250 şi 500 locuri, care se desfăşoară în jurul spaţiilor comune de degajare, se află şi celelalte spaţii reprezentative: rectoratul, sala de consiliu, studioul TV. La nivelurile curente au fost amplasate săli de clasă şi de seminar, laboratoare, mici săli de proiecţie, cabinete pentru cadrele didactice, iar la etajul opt o sală divizibilă. Interioarele, cel puţin la primele trei niveluri, sunt foarte îngrijit tratate fără a fi folosite finisaje preţioase. Expresivitatea arhitecturii rezultă tocmai din expresivitatea structurii modulare şi a materialelor de construcţie adoptate (ex. casetele prefabricate lăsate aparente la plafoane, paravanele din module care maschează accesele la spaţiile sanitare). De o atenţie deosebită din punctul de vedere al tratării interioarelor se bucură amfiteatrele – pereţii placaţi cu cărămidă, glazurată în nuanţa lemnului băncilor şi a plafoanelor dau acestor spaţii impresia de unitate şi intimitate. La exterior, impresia generală dată de severitatea betonului şi repetitivitatea panourilor portante de la etajele curente este îndulcită de cromatica mai caldă şi suprafaţa lisă a unor mari suprafeţe verticale placate cu cărămidă aparentă. Spre deosebire de acestea, primele trei niveluri ale aripilor principale şi aripile de mică înălţime îşi datorează expresivitatea arhitecturală modului în care funcţiunile spaţiilor interioare sunt exprimate în volumetria exterioară. Este de remarcat, de asemenea, accesul principal, a cărui solemnitate este dată de pilaştrii de ordin colosal, care, în forme mai puţin epurate, sunt întâlniţi la toate marile edificii publice construite în perioada modernă în Bucureşti.
Clădirea a fost dotată cu un echipament tehnic deosebit – un studio T. V. complet echipat şi care poate folosi toate posibilităţile reţelei de televiziune cu circuit închis, posibilităţi de traducere simultană în mai multe limbi pentru toate amfiteatrele, etc.
În concordanţă cu stilul brutalist este de subliniat folosirea unor sisteme constructive în care prefabricatele de beton să reprezinte o pondere cât mai mare din volumul construit. Sistemul constructiv ales a imprimat necesitatea adoptării în proiectare a unui sistem modular comun pentru toate spaţiile (1,26 m).